Instituţii

Muzeul Naţional de Istorie a României , Bucureşti (MNIR)

Instituţia s-a creat oficial în 1970 şi a deschis prima expoziţie către marele public în 1971. Găzduit de vechea clădire a Palatului Poştelor - ea însăşi monument istoric -, muzeul a avut de suferit ca urmare a cutremurului din martie 1977; mult mai grele au fost însă consecinţele pe termen lung, fiindcă reorganizarea care a urmat a fost prilejul perfect pentru a transforma noua instituţie în vitrina ideilor Partidului Comunist, fiind deschisă chiar o întreaga secţie destinată preamăririi Conducatorului Iubit şi mărturiei adulării.

Ultimul deceniu al mileniului ne-a adus şi nouă ocazia de a încerca alte şanse, de a ne perfecţiona fără condiţii de dosar, de a organiza expoziţii cu parteneri externi, de a ieşi în lume pentru a ne înţelege istoria dintr-o perspectivă mai largă. Muzeul Naţional a devenit, cu timpul, unul dintre principalii jucători ai cercetării ştiinţifice pe tărâmul arheologiei, fiind deschise, anual, între 15 şi 20 de şantiere sistematice. În ultimii ani, mai ales, secţia de Arheologie Preventivă a devenit titulara celor mai mari proiecte din România, precum Alburnus Maior sau Proiectul Autostrada.

Expoziţia permanentă cuprindea, până în 2002, pe circa 10.000 de metri pătraţi şi cu aproximativ 35.000 de obiecte, secţii distincte dedicate Tezaurului Istoric Naţional (care va face, de altfel, obiectul acestui proiect), Columnei lui Traian (copie la mărime naturală a monumentului de la Roma care a ramas principalul izvor al războaielor daco-romane), un Lapidarium cu monumente antice şi medievale, apoi Preistoria, Antichitatea clasică, Evul mediu şi Epoca modernă.

În septembrie 2002 clădirea Muzeului Naţional a intrat într-un proces de reabilitare (structură, funcţionalitate, echipare), din fundaţii până la acoperiş. Amploarea lucrărilor şi necesitatea protejării patrimoniului ne-au obligat să închidem cea mai mare parte a expoziţiei permanente, rămânând deschise publicului Tezaurul, Columna şi Lapidarium-ul, cât şi expoziţiile temporare, organizate în holul mare al muzeului, înainte şi după reamenajarea acestuia.

Închiderea temporară a unor segmente expoziţionale nu a însemnat deloc reducerea nivelului de activitate; din contră, în aceşti ani am avut parte de evenimente de prim rang, precum organizarea Congresului Internaţional de Bronzuri Antice, în mai 2003, care a prilejuit şi o impozantă expoziţie de profil, cu contribuţia celor mai importante muzee din ţară. Au fost organizate şi expoziţii internaţionale, şi ne vom referi aici numai la ultimele, o expoziţie de artă preistorică organizată de noi la Stockholm şi expoziţia despre Expediţia suedeză în Cipru (septembrie 2005-februarie 2006).

Atât prezenţa, între zidurile muzeului, a Tezaurului Istoric Naţional, dar şi inventarul de peste 300.000 de monede a Cabinetului Numismatic, şi a numeroase alte obiecte metalice, sunt tot atâtea motive pentru a ne alătura Consorţiului Arheomet, la invitaţia Dr. Bogdan Constantinescu, un vechi colaborator al muzeului şi un pasionat al arheologiei.

Cei care doresc mai multe informaţii despre Muzeul Naţional de Istorie a României - instituţia care, de altfel, găzduieşte şi gestionează acest site - o pot face cu prisosinţă la www.mnir.ro.

Ónchide fereastra

© romarchaeomet 2008
webdesign pixelsbloom