Instituţii

Institutul de Arheologie al Academiei Române "Vasile Pārvan", Bucureşti (IA-AR)

Actuala instituţie, cu această titulatură adoptată în 1990, având ca domeniu de activitate cercetarea fundamentală în arheologie, utilizând ştiinţe auxiliare precum numismatica şi epigrafia, a moştenit patrimoniul şi continuat activitatea celui mai vechi muzeu de antichităţi din România, Muzeului Naţional de Antichităţi, transformat la data de 5 iunie 1956, printr-o hotărāre a Consiliului de Miniştri, în Institut de Arheologie, care va avea mai departe în componenţă o secţie distinctă cu numele vechiului Muzeu, cu rol de conservare şi administrare a fondurilor de patrimoniu.

Muzeul de Istorie Naturală şi Antichităţi a fost īntemeiat la 3 noiembrie 1834 de domnitorul Alexandru Ghica, pe baza donaţiei făcută de fratele său, Marele Dvornic Mihalache Ghica, în inventarul donaţiei intrând, alături de obiecte de inventar arheologic, numeroase piese geologice, mineralogice şi faunistice (fosile). Muzeul, aflat în subordinea Eforiei Şcoalelor Naţionale, a funcţionat iniţial în localul Colegiului Sfântu Sava, situat pe locul ocupat astăzi de clădirea Universităţii din Bucureşti. Tot în 1835 pare să se fi clădit în incinta colegiului o sală pentru muzeu, alături de bibliotecă. Începând din 1854 patrimoniul acestei instituţii se īmbogăţeşte cu numeroase obiecte arheologice, provenite din descoperiri ocazionale semnalate statului de mai marii judeţelor, din donaţii şi achiziţii. O valoroasă colecţie a fost donată de generalul N. Mavros la 22 ianuarie 1862. În 1863 Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice decide separarea colecţiilor de antichităţi de cele corespunzând ştiinţelor naturale. La 25 noiembrie 1864, Alexandru Ioan Cuza semnează decretul nr. 1648 prin care se aproba Regulamentul pentru administararea şi organizarea Muzeului de Antichităţi din Bucureşti. Cel mai vechi Muzeu de antichităţi cuprindea patru secţiuni: secţiunea numismatică şi heraldică particulară, secţiunea istorică generală, secţiunea istorică Română cu subsecţiunea eclesiastică şi secţiunea curiozităţilor. În 1876 vor fi adăugate patru noi secţiuni. De numele lui Grigore Tocilescu, director al muzeului între 1881-1909, se leagă crearea şi organizarea Bibliotecii M.N.A .şi încercările repetate de obţinere a unui spaţiu adecvat pentru colecţiile sporite ale muzeului. Colecţiile MNA cuprindeau la sfârşitul secolului al XIX-lea diverse categorii de documente istorice, de la cele arheologice, epigrafice, arhitectură, artă (începând din preistorie până în secolul XIX) până la manuscrise, cărţi vechi, picturi, piese etnografice precum şi curiozităţi, ca de pildă piese cu valoare istorică sau artistică provenite din alte ţări sau mulaje şi reproduceri de altă natură. Una din cele mai valoroase secţii ale muzeului, cea ecleziastică, constituită ca urmare a legii secularizării averilor mănăstireşti dată de Cuza în 1864, precum şi a numeroaselor achiziţii ulterioare, s-a desprins mai târziu de MNA, alcătuind astăzi patrimoniul Muzeului Naţional de Artă a României. Secţiunea porturilor sau costumelor naţionale va forma nucleul Muzeului de Etnografie şi artă naţională, cea de manuscrise, documente şi stampe va forma nucleul importantei colecţii a Bibliotecii Academiei Române, iar în 1910 colecţia numismatică a fost preluată aproape în totalitate de către Academia Română pentru crearea Cabinetului său numismatic. Muzeul Naţional de Antichităţi rămâne, după transferarea colecţiilor la care ne-am referit, diverselor instituţii īnfiinţate, cu secţia epigrafică şi sculpturală, care în 1906 includea colecţiile: Mihalache Ghica, Nicolae Mavros, Mihail Kogălniceanu, Remus Opreanu, la care se mai adăugau numeroase piese provenite din descoperiri, patrimoniu îmbogăţit treptat şi prin donaţii particulare. Pentru că spaţiul ocupat de M.N.A. în clădirea Universităţii era insuficient pentru amploarea colecţiilor, în 1931 primul-ministru N. Iorga a aprobat ca sediu al muzeului Casa Macca (din strada denumită astăzi Henri Coandă, la nr. 11), fostă proprietate a fundaţiunii "Elena Colonel Macca". În anul 1932 muzeul avea trei mari secţii: 1. Secţiunea de antichităţi preistorice şi medievale; 2. Secţiunea de antichităţi greco-romane; 3. Secţiunea de artă religioasă (denumită şi Muzeul de artă religioasă), instalată în imobilul din str. Ştirbei Vodă nr. 33. Din 1935, ultima devine unitate independentă sub denumirea de Muzeul de artă religioasă.

Din 1924 s-a editat, în limbi de circulaţie internaţională, publicaţia ştiinţifică Dacia (din 1957 seria nouă), din 1950 Studii şi Cercetări de Istorie Veche (ulterior şi Arheologie), din 1953 Materiale şi Cercetări Arheologice, iar după înfiinţarea Institutului de Arheologie, Studii şi Cercetări de Numismatică.

În anul 1945 MNA avea următoarea structură: 1. Secţia preistorică şi protoistorică; 2. secţia arheologie greco-romană şi medievală; 3. cabinetul numismatic. În afara acestora mai funcţionau cabinetele auxiliare (de desen, cartografie, laboratorul ceramic şi biblioteca). În structura actuală a Institutului secţiile greco-romană şi medievală sunt distincte, adăugându-se şi secţia de patrimoniu M.N.A.

După trecerea, în perioada anilor 70-80, sub autoritatea tutelară a Universităţii Bucureşti, Institutul redevine al Academiei Române în 1990, când îşi completează titulatura în Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan".

īnchide fereastra

© romarchaeomet 2008
webdesign pixelsbloom